Lipsa medicamentelor în tratamentul cancerului. De 10 ani, românii își apără dreptul constituțional la sănătate în instanță.

Tocmai s-a încheiat conferința de presă despre Lipsa medicamentelor în tratamentul cancerului.
Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din România și al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a prezentat situația din acest moment – care ține deja de mai bine de 10 ani, iar conf. univ. Dan Cimpoeru, avocat cu zeci de cazuri dintre pacienți și stat câștigate, explică procedura și experiența sa din toți acești ani.

De ani de zile, România merge pe contrasens, având un sistem de sănătate care condamnă pacienții.

Accesul la investigații și tratamente de ultimă generație este limitat, iar pacienții sunt de multe ori nevoiți să susțină financiar aceste lipsuri sau să acționeze statul român în judecată (prin instituțiile aferente sistemului de sănătate). Pentru a avea o șansă la viață, pacienții cu cancer și mai multe boli cronice au acționat statul în judecată și au câștigat peste 500 de procese.

Lipsa sustenabilității și predictibilității sistemului sanitar, ignorată de decidenții responsabili, a determinat emigrarea românilor în alte state europene acolo unde dreptul la viață și sănătate sunt respectate și garantate. Din păcate, majoritatea pacienților cărora li s-au întrerupt tratamentele în repetate rânduri și pe care sistemul i-a abandonat au renunțat la viață.

Alianța Pacienţilor Cronici din România condamnă ferm această lipsă de responsabilitate a decidenților și cere imperativ acestora o finanțare corectă și renunțarea la acele promisiuni ipocrite despre viitorul sistemului de sănătate.

Românii au nevoie acum de tratamente, de investigații, de certitudinea asistenței medicale imediate și necondiționate.

Deciziile și reglementările decidenților din ultima perioadă nu au făcut decât să îngreuneze și chiar să restricționeze accesul românilor la îngrijiri medicale. Fără investigații, fără medicamente, fără medici care au început din nou să părăsească România pentru că nu au cu ce să își trateze pacienţii și sunt blamați de sistem, românii nu mai au nicio șansă în țara lor. În fața acestor impedimente, este esențial să ne aliniem, să luăm poziție față de măsurile necugetate ale unor factori iresponsabili, care nu gândesc pe termen lung. În concluzie, echilibrul în sănătate nu este doar despre cifre și bugete, ci despre oameni și viața lor.”, Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din  România.

 

 „Deși recunoaștem că în sistemul de sănătate românesc s-au realizat progrese incontestabile, suntem încă departe de standardele europene în acest domeniu. Din păcate, și în prezent, din cauza imperfecțiunilor cadrului normativ și nerespectării termenelor legale de către autorităţile cu competențe în domeniul sănătății, pacienții sunt nevoiți în continuare să acționeze statul în judecată pentru a avea acces la tratamentele medicale și, implicit, la dreptul la sănătate și la viață. Nu este deloc firesc ca într-un stat membru al Uniunii Europene, în anul 2024, pacienții să meargă în continuare la judecător pentru a obține tratamentul medical, în condițiile în care Statul Român are obligația pozitivă de a realiza toate demersurile pentru asigurarea dreptului la sănătate și la viață a cetățenilor săi.”, spune conf. univ. dr. Dan Cimpoeru, avocat.

Alianța Pacienților Cronici din România a luat ființă în anul 2012 și este cea mai mare organizație a pacienților din tara noastră în acest moment, cu aproape 150.000 de membri în rândul organizațiilor membre. APCR, reunind experiența acestor organizații membre, își propune să protejeze interesele comune ale pacienților cu afecțiuni cronice și să asigure integrarea socio-profesională a acestora. Misiunea imediată a Alianței Pacienților Cronici din România este cea de determina autoritățile să consulte pacienții în permanență și la modul real în privința schimbărilor pe care preconizează să le realizeze în sistemul de sănătate și de a face cunoscute și respectate în România drepturile pacienților.