Lansarea campaniilor de prevenire a traficului de persoane derulate în cadrul proiectului PDP1 – „Îmbunătățirea sistemului național de Azil și Migrație”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021 Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Inspectoratul General pentru Imigrări lansează campaniile naționale de prevenire a traficului de persoane: “Traficul de persoaneVezi tot articolul

Patru din cinci decese la copiii sub 5 ani s-au înregistrat la nou-născuți (sub un an). Salvați Copiii România anunță extinderea programului de combatere a mortalității infantile: acces la servicii medicale în timpul sarcinii pentru mame vulnerabile, inclusiv cele minore și dotarea prioritară a secțiilor de neonatologie.  Patru din cinciVezi tot articolul

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la depășirea limitei admise a unor compuși chimici (tetracloretenă şi tricloretenă ) în apa furnizată prin sistemul centralizat al municipiului Câmpina, Institutul Național de Sănătate Publică face următoarele precizări: Valoarea crescută a compușilor la care se face referire, de 12,5Vezi tot articolul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, însoțit de șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad și șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, au vizitat joi, 25 ianuarie, Șantierul Naval Damen din Galați. Delegației conduse de ministrul Apărării i-au fost prezentate cele mai importante proiecte de nave militare Vezi tot articolul

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) are alocat, pentru anul în curs, un buget de 896 milioane de lei pentru susținerea angajării șomerilor din categorii vulnerabile, cu acces dificil pe piața muncii. Este vorba despre șomeri cu vârsta de peste 45 de ani, părinți unici susținători ai familiilorVezi tot articolul

În Ședința de Guvern din 25 ianuarie 2024 a fost aprobată Ordonanța privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și avicol, în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Prezentul act normativVezi tot articolul

În Ședința de Guvern din 25 ianuarie 2024 a fost aprobată Ordonanța privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Astfel, prin acest act normativ se instituie o schemăVezi tot articolul

În Ședința de Guvern din 25 ianuarie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru completarea HG nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Prezentul act normativ vizează completarea articolelor 2 și 10 din Hotărârea Guvernului nr.1174/2014, în sensul stabilirii niveluluiVezi tot articolul