Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectele: BOGHIU FLAVIA-RAMONA, viceprimar al municipiului Brașov și MANOLACHE CRISTINE, șef al Serviciului Administrarea Patrimoniului și Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul Primăriei municipiului Brașov, pentru săvârșirea a câte unei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 01.04. – 10.08.2021, cele două suspecte, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară și fără aprobarea autorității publice deliberative (Consiliul local), ar fi permis, în mod nelegal și cu titlu gratuit, unei asociații, să folosească imobilul denumit „Catacombe Brașov”, aflat în proprietatea Primăriei municipiului Brașov, pentru organizarea unor evenimente.
Prin demersurile menționate mai sus ar fi fost produs Primăriei municipiului Brașov un prejudiciu total de 304.010 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asociația respectivă.
Suspectelor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Sursa: DNA
Sursa foto: Facebook – Brașov Underground Museum